Lampa de gaz
am putea avea o discuţie interesantă ca de obicei, dădeai înapoi patience my friend uneori îşi ţine faţa în palme
deloc complicată
un roman fluviu la al cărui sfârşit să nu te uiţi
e mai trist aşa
de parcă se numără treptele până la tine
cu spatele
ca atunci când înveţi prima dată să mergi pe bicicletă tot amâni de frică să nu cazi
deşi ai ştiut că împărţeam un pian în loc de gânduri
şi scriam la 4 mâini o replică de film
mult prea cunoscută
când spui povestea despre poveste
e ca şi cum ai stinge lampa apăsând palma peste flacără
încet
foarte încet
întotdeauna te întorci în acelaşi loc
în casa deschisă larg
în care ţii toate femeile pe care le-ai iubit
într-o singură femeie
îndrăgostită
nu iese nu vrea
e calmă da e ca o frunză
nemişcată
numai căldura nopţii sfârşeşte dincolo de pervaz
tremură
ca o cută în colţul ochilor