cineva trebuie să te cunoască

anotimpul fricos nu râde n-are părul în ochi şi nu-i un castron
e lada din pod
ai un pod bănuiesc ştii cum e
îl ţin strâns – o promisiune de nu
mă ţine el pe mine – o giruetă
se derulează rapid transpiraţii reci
şi frigul din talpă
poate pătura nu e suficient de înainte-înapoi şi rămân măruntaiele goale
fix o caroserie în mijlocul maidanului
oprită la fără 20 într-o rână

pentru că nu există vrajă precum adevăr şi asta se înţelege
ca şi cum după multe sforţări ai ajunge în sfârşit ce dacă îţi leşină genunchiul
pui mâna pe clanţă şi în dreptul uşii cineva
îţi întoarce spatele
începe să-ţi ticăie în cap o lehamite suspendată din funcţie
ca un om cu sufletul pustiu care se ştie până în capătul oaselor
şi iese trântind uşa

poate că a sosit vremea să îmi aduc aminte cum e
afară
un text esenţial dus la extreme ca
o bătaie cu pumnii
cu nasul plin de borş viteză în creieri
o bombă ce altceva
şi ce marfă e
te scuturi şi pleci ca şi cum ăsta e singurul lucru
de făcut
să scuipi obosit