Bavuri şi teatru în toate

cineva stă şi ne ia la pilă
drăceşte

treaba asta îmi răscoleşte în ceafă cu unghii ferme
ingineresq
felul ăla de cui ăla care nu bate
cât de adânc cât de târziu se face ci
cât de singur eşti

cine eşti dumneata
nu ştiu prea bine dar ştiu că m-am mai schimbat de câteva ori de azi dimineaţă
am fost ba una ba altul
ceva la care nu suport să mă gândesc

e straniu

să dresezi amintirile
să înregistrezi
execuţia săriturilor perfecte peste
întâmplări uitate aproape întâmplări aproape uitate
şi timp

timp e din ce în ce mai puţin
înfiorător
de puţin
şi linişte cât o vale
în care nu cobor niciodată
ca o apă rece

pentru că uneori totul se împarte
în câte o picatură de otravă una ţie una mie
după care tragi aer în piept clapă cu clapă
fără să ştii melodia
cum te ridici cum iei frunze pe haine şi glod uscat
cum pleci la drum ca şi cum n-ai fi tu
şi te uiţi cum te mişti peste dealuri
ultimul vieţuitor după ciumă

nu s-a mai întâmplat mare lucru
cât am stat acolo
aerul era foarte înalt şi lumea foarte verde
complicat şi sobru oricum din spate
împungea o rafală şi în momentul ăla
mi s-au deschis nişte capace ca unui banner
cerul se îngrămădea cireadă subţiindu-se în asfinţit
şi eu nu mai eram mâini şi picioare ochi şi păr
eram ţipătul
ca un şoim ascuţit şi
singur
când
totul pare infinit de departe ca un
ev mediu