ultimul port

simt
cum
mă îndepărtez
ca un vapor de un port nocturn
luminile lui mor lent într-o dramă blândă

umbra punea stăpânire pe casă
amprenta ei se duce
odată cu fiece bec ars
cu orice muc de ţigare abandonat în oricare ochi de geam
orb

patul nostru
are cearceafurile din noaptea în care ai ieşit definitiv din ele
părul tău s-a încrustat adânc în urzeală
mă tăvalesc în mirosul
ce mi-l vreau în minte
ştiu că nu e ştiu că nu e decât disperare
nu-i decât aerul jegos al dezolării
în care te-am strâns să te respir
ca un aurolac din pungă

aliniez cadavre de sticle
una
câte
una
soldaţii mei de plumb armata mea
prin ele privesc auriu
pereţii din care aş vrea să văd
ieşind
auriu mâinile tale
nu ies nu-s decât urmele de sânge
urmele pumnilor mei

inspir lent
expir de ce?
sunt în larg
un pat în derivă
dincolo
un port care se lasă încet încet
în întuneric

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s