suspectul obişnuit

niciun cui
sprijin
niciun umeraş pentru rochia mea
n-are
stă neagră
tăvălită
pentru vremea
când pământul făgăduinţei e o podea

când te trezeşti
la pământ şi
carnea e ruptă pe fibră
pe locul unde ţineai cutiuţa cu balerină pe capac ai o gaură
cât china şi nu e nimic eroic în asta
toata agitaţia dinăuntru se transferă cumva
în exterior şi face
lucrurile praf

mai apoi dă o ploaie

astfel afli
cum să nu chemi pe nimeni
cum niciun cuvânt nu se merită
singurul temei e ceva negru în cerul gurii mai întreabă
ce să te mai întrebi
de ce nu funcţionează analiza
aşezarea în pagină
mândria versus prejudecata
de ce dulceaţa se mănâncă la borcan nu se gustă cu degetul mic
de ce viaţa e o frânghie o furie
şi nu un spectacol

pentru că
după
te ştergi ieşi tragi un fum chemi taxiul
şi nu se ştie când mai intri era doar
o jumătate de adevăr
cealaltă e plină de ură
de sine
nu suntem de încredere
cum e original sin
o afecţiune
o stare murdară la gură
defectă

simt cum mi se umflă nările

să-ţi spun de ce nu mi-e frică
n-o să am niciodată vreo rochie
roşie
ca un impuls nervos pentru eu tu şi ceilalţi
noi două suntem nişte jivine ciudate şi perverse
tandra nemernicie fără măsură e
turbarea
un deseo sutil que temblando me viene a buscar

tu ai mângâia cu unghiile scoase la atac să fie acolo
la îndemână

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s