Posted in afternoon, agonia - glory box, alice, any colors you like, arhivăreala, aşa cum au fost, brain, carti, clocks, faith, human been, I am what I am, jurnal, krasavita, life, literatura, memories, moment, money for nothing, poem, poetry, poezie, pulse, romania, story, then and now, this is the noise that keeps me awake

nikogda ft vorona remix( înăuntru mirosea tare a hârtie strivită. lipsită de soare)

am pachetul pe hol. o lună şi ceva a proptit uşa.

am prăjit şuncă
şi am spart ouăle. şi-am închis uşa să nu se ducă mirosul. nu ştiu
în ce punct n-am mai auzit cum hârşcâie furculiţa. doar ploaia.
cum lucra în pervaz. tunetele. câinele râcâind pragul. plus
un piuit ciudat am crezut că e de la muzică. de la muzică era.

am luat foarfeca şi am tăiat sfoara sus. apoi hârtia pe muchie
imediat sub scrisul mic la expeditor. alte glasuri[…alte încăperi]
era a treia parcă. am scos-o dintre celelalte. o să le scot pe toate
una câte una. fără vreo ordine. o vreme am crezut că e ceva
cu asta. că ai pus bani înăuntru sau ai scris oarece.
nu ştiu. vreo chestie (nu râde n-am scuturat cartea să văd dacă pică ceva).

de unde băi capote două drumuri unul spre miazănoapte unul
spre miazăzi?
la dracu sunt om de oraş drumul de la uzină spre centru trecea
prin poarta noastră. de la uzină ajungeai la gară de acolo la bucureşti.
din centru o ţii drept
ajungi la munte.

am făcut o grămadă de teme iarna pe hol. nu vedeam decât
calcanul casei din faţă. un alb viermănos cu un geam
de unde nici acum nu ştiu dacă spiona cineva. era foarte sus.
sus era şi apartamentul unde luam meditaţii(o lună. la trigo) moşul
zicea să las jaluzelele aşa cum le-am găsit. trase. să nu ne vadă
vecinii. mă stresa vocea lui. poate că nu era el de vină doar
încăperea îngustă. din care n-am dedus decât radioul galben şi
tot galbenă pâcla în care locuiau nişte mobile. şi blocul de vizavi cu
alte geamuri cu jaluzele treisferturi trase. cu întuneric
înăuntru(atunci mă gândeam la topoare silenţioase şi cămătari. russian style)

iau aparatul şi ies pe balcon. jos între castani
e o bancă. o bancă verde pe care pot sta 4 persoane fără
să se înghesuie. nu-mi amintesc de când e aici. în faţă
sunt patru etaje. patru etaje la dreapta lor şi patru la stânga.
bej murdar. pe la sfârşitul lui august e chiar frumos. frunze mari
peste tot. galbene. cât un cap de copil. şi ciori. ele au loc. văd
cum ies din careul de patru şi patrulează deasupra. mereu vreau
să mă urc pe bloc să fiu eu deasupra lor sau măcar
cât mai aproape. oricât zoom aş avea.
câteodată la bancă vine tipa cu balerini. nu stă mult. fumează
nervos. cu tiră(cred că e la liceu). câteodată vorbeşte la telefon.
i-am făcut multe poze pentru că bâţâie mişto din picior. iau cheile
şi ies. acum sunt eu la bancă. stau şi mă uit la mine-n casă. pe balcon
nu e niciun aparat de fotografiat.

aş fuma o ţigare de mor. mi-e frică de ziua
în care n-o să găsesc nicăieri vreo ţigare ca de ziua
în care n-am să mai am cu cine sta de vorbă. ştiam
că o să întrebi dacă am citit alte glasuri.
da am citit-o. prima oară rezemată de calcan
cu faţa spre drum. şi nici acum nu ştiu dacă era
spre miazănoapte sau miazăzi.
în jur e pământ gras. negru bun. ţi-ar plăcea capote.

Posted in alice, anunţ, backstage, breaking news, carti, city, cultura, faith, krasavita, lecturi urbane, literatura, oraşul citeşte, ploieşti, pulse, romania, social, think about, this is the noise that keeps me awake

citește și dă mai departe: lecturi urbane în ploieşti

aveam eu o carte din colecţia delfin cred, citeşte şi arde. acum e citeşte şi dă mai departe. e tot o ardere.
pentru că e frumos să citeşti. e frumos să ieşi din casă. e frumos să împarţi asta cu alţii. aşa că: ia o carte, ia două dacă vrei şi vino sâmbătă pe 17 la orele 17 trecute fix în parcul nichita stănescu. da, acolo unde joacă pensionarii table. să citeşti. să citim. pentru două ore acesta va deveni cel mai mare loc de lectură din ploieşti. avem cărţi de împărţit. suntem lecturi urbane.

———————-
Lecturi Urbane este un proiect de implicare socială ce are drept obiectiv principal încurajarea lecturii în spaţiile publice. Campania este iniţiată de voluntarii Civika.ro şi face parte dintr-o demers de îmblânzire a spaţiilor publice prin crearea de poveşti.

Posted in agonia - glory box, alice, bucuresti, carti, cultura, krasavita, poetry, poezie, romania, story, this is the noise that keeps me awake

“Prezentare de carte – Mirosiţi această femeie – alice drogoreanu” de adrian firică

Regulamentul circulaţiei auto a suferit o modificare substanţială: începând de mâine MIROSIŢI ACEASTĂ FEMEIE la BookFest.

Important este să ajungeţi la Pavilionul 17, acolo unde scrie, pe pereţi, că este AGORA.
„ora 10”. ziua 7 iunie. anul 2008.

E vorba de un fel de debut literar găzduit de Atelierul literar.

Miroase bine, pentru că volumul „s-a dat” cu un premiu!

Conţinutul e scris cu premeditare de Alice Drogoreanu şi dat pe piaţă de „Casa de editat cărţi” GRINTA.