Posted in I am what I am

Iesi in fata, iesi in fata si arata-ti adidasii

daca vrei sa faci ceva pentru un bolnav de cancer, baga-l in seama.
da-i un telefon. degeaba, asa. sa-i spui un banc, faza de la metrou sau de-un film. suna-i la usa. adu-i o nuca de pe jos. o sa umble cu ea in buzunar cu lunile si o sa tina minte ziua si ora cand a primit-o. o sa imparta timpul in inainte sa primeasca nuca aia si dupa. fa-i un sandvis. o supa. si daca are legume in frigider, n-are vlaga sa se ia de ele. daca n-are, scoate-l la piata. scoate-l la o cafea. tine-l de vorba la chemo. da-i ceva mic de facut sa se simta de folos cuiva.
raspunde-i la telefon, poate esti singurul cu care poate vorbi. poate nu sa-si insire simptomele, vrea doar sa iti auda vocea. vocea cuiva care sa il tina ancorat la “cealalta lume”.
fa-l sa se simta in rand cu lumea, sa i se intample chestii mici, normale, intr-o viata in care nu i se intampla nimic bun, decat dureri, scarba, voma, diaree, maini care nu mai merg, picioare care nu te mai tin, dureri, ameteli, dureri, altele noi in fiecare zi peste alea vechi. gura aia care te arde si orice ai incerca sa mananci are un gust oribil de motorina . te arde fara incetare de ai impresia ca daca deschizi gura o sa parjolesti tot in jur. si macar la asta ar merita sa foloseasca, sa scoti o flama si baaam ii arzi capul aluia de te-intreaba cum te simti doar ca sa iti vare mortu’ in casa: ce dracu ma alice , pai nodica, vecinica, matusa-mea, pizdica n-au avut nici pe naiba la chemo!!! tu cum ai?
si in secunda aia ai devenit prostu satului, defectu’. cum ma sa iti fie rau? asa prost esti? chiar asa? cum sa zaci cu orele pe jos in baie? cum sa te scoli dimineata si sa constati ca nu-ti mai merge o mana. nici soldul. nici genunchiul? cum sa incerci sa faci orice sa se termine atrocitatea aia de durere cat sa poti sa adormi? cum e sa stai cu o injectie in mana o ora sa te hotarasti cand esti stabil s-o poti infige in burta si o scapi pe jos. si dupa ce ti-o faci ti se taie picioarele. cum e sa stai inert sa te uiti cum iti creste o eruptie pe piele si nu poti sa faci nimic si in cateva ore arati ca un mutant. si salvarea ta e za numarul special la care suni, ala pe care l-ai scris si pe piciorul chiuvetei ca te-ai invatat minte dupa ce ai zacut prin zona. le spui ca nu te poti misca, ca eruptia aia e cat china si aia zic : da’ iesi pana la farmacie sa-ti iei antihistaminice. iar cand te mai risti once again cu numaru’ vietii, ca se invarte casa cu tine, cu pat si cu creieri cu tot ca dupa o betie crunta si te chinui cumva sa pipai dupa telefon prin pat, sa formezi si sa proptesti telefonu intre perna si falca, o tanti te ia la 3 pazeste, ce-mi spui tu mie ce simptome ai? mie sa-mi raspunzi la intrebari, avem un protocol, da? zi, diaree ai? da am, da nvm nu de asta am sunat. se invarte camera cu mine, nu pot sa ma ridic. pai vad aici ca ai primit metoclopramid, ia de ala. wut? pai nu-l ai in casa? il am, da ce treaba are ala? in casa am si medicamente pt constipatie, sa le iau doar pt ca le am? hai suna peste cateva ore. cand m-am trezit era deja noapte si ma pazea cuminte pisicu, ii era foame.
cum e sa te izolezi deliberat de oameni (no visits, no shopping, avoid public places) pentru ca imunitatea ta e atat de low ca orice te poate omora, cum sa stai paranoic la distanta cu masca pe gura cand esti silit sa ajungi prin spitale si institutii si tusea oricui iti pare satana, cum e sa te intepe un tantar si sa te apuce panica ca ti s-a dublat piciorul instantaneu si iar ajungi sa te enervezi daca suni la linia dedicata a carei singura eficienta e ca iti penetreaza letargia si uiti de starea de rau, scotandu-te din minti, pentru ca cel mai probabil o sa iti sugereze paracetamol. ah da paracetamolul merita un paragraf special. a synthetic compound used as a drug to relieve and reduce fever, usually taken in tablet form. cura magica a zilelor noastre. ai mana rupta, esti insarcinata, ti-a crapat capul, ai infectie la masea, ai iesit din operatie, ti-a explodat un ochi. ia paracetamol. ce daca nu functioneaza. ia mai multe.
si cum naiba sa intelegi in somn ca daca nu ajungi cumva la wc o sa te caci pe tine, sau pe traseu. si n-ai timp sa procesezi daca tu visezi asta sau chiar ti-au iesit matele de sub control si izbucnesti acolo. si n-ai chef sa speli dupa aia mobila si peretii si covorul pentru ca nici macar nu poti sa te apleci. cum e sa-ti vomiti ficatii din tine si sa stai de-a-n boulea pe marginea cazii pana ti se rupe filmul. te trezesti intr-un final si tot ce poti sa faci e sa te uiti in jos, cum iti picura balele de parca n-ar fi ale tale si dupa ce le numeri o vreme incepi sa faci inventarul la damage, sa intelegi cum esti, unde esti , ce sanse ai sa te misti de acolo. te motivezi sa te aduni bucatica cu bucatica , iti faci o strategie sa ajungi dincolo ” hai ma alice, ca poti” sa fumezi o tigare. si-ti vorbesti si gemi si faci cumva sa determini corpul sa fie baiat bun si sa se recompuna pana ajungi din perete in perete cumva safe pe canapea. esti cea mai tare alice, meriti o tigare. chiar o meriti. asa ca nu le spuneti sa se lase de fumat, luati-le ba tigari. cand tot ce ai in capu’ ala meltuit cu pasta in loc de creier e sa gasesti un plan, o manevra sa ajungi la tigari / la starea aia de am reusit-o si pe asta. ma premiez sa fumez, ce cacat rau se mai poate intampla? chiar, ce? gene nu mai ai, sprancene nu mai ai, par mai ai cat trump, desi ai optat pentru cool cap si ti-au congelat aia scalpul si-ai venit acasa cu gheata sub fes si te-ai aruncat in pat cu frisoane. da’ fiecare pala de vant te face de cacao si-ti duci mana la cap, sa nu ti-l zboare si pe ala. nu-ti simti degetele cand mergi, ti s-a umflat capu cat galeata si ti s-au infundat ochii, incerci sa iti tii limba in gura sa nu arati ca un retard , ti se belmejeste in minte ceea ce vrei sa spui, stai sa iti cauti cuvintele, iti trec informatiile ca melcii si stai cu hartia in mana sa scrii, ca uiti, ti se rupe pielea cand te speli pe maini, esti plin de pete , arsuri si vanatai care nu se vindeca, te trezesti cu taieturi pe degete sau pe calcaie, ce dracu astea nu erau aseara , iti sangereaza si nu stii ce sa faci. nimic, pui niste ulei de masline si te faci ca ploua. si nimic e si la fiecare 18 zile cand ajungi la vizita la onco, te ia aia de la usa cu “ma bucur ca te simti bine!” aaa? nu. de fapt nu. abia merg, mi-au cazut dintii, nu mai vad cu un ochi si nu pot folosi o mana. si se pisa cu jet pe performanta ta de a ajunge totusi la intalnire, pe victoriuta ta mica c-ai rezistat 3, 4 ore de asteptare peste ora fixata fara sa rupi usa toaletei si cu o fluturatura din pix anuleaza toate mizeriile mele, rubbish dear , sunt efecte adverse de la chemo. wow, n-as fi zis :)))). si ce facem pentru asta? pacientii mei nu-mi spun ce iau ei, in timp ce ma ajuta sa imi vare bratu’ beteag pe maneca si sa-mi zambeasca de iesire. report: she attended on her own.
nu-i trimiteti linkuri cu leacuri minune, “senzational! pudra de basina de cal mort de topor face minuni”. abordarea corecta e : coaie, iti trimit niste basina de cal mort de topor? o iei? baga, why not. pentru ca da, ai lua si cacat, nu ca sa scapi de cancer, ca nu mai bati atat de departe, macar sa te lase vreo durere sau o complicatie. sa tai dracu ceva de pe lista care se tot umple, nu scade. e bun uleiul de canabis? toti il recomanda, toti il folosesc, daca intrebi de unde si cum, nimeni nu poate sa spuna. tu fiind prostu satului, chiar daca ai dreptul sa iti fie prescris de doctor, gratis, nu-l primesti. pai, daca ii bun , cumpara-i o sticluta si da-i-o. amin.
plus ca nici macar nu-ti permiti costul unui flacon de basina de cal, cand ai de trait cu 92 de lire pe sapt, cu chirie si billuri cu tot, care oricum nu ti-ar ajunge sa le poti plati , asa ca altcineva se sacrifica sa faca asta. bugetu’ tau e dramaluit la maxim, oricum te tii doar cu apa, paine cu unt si lamai, ca mai mult nu intra, dar tii de bani pentru taxi , ca ai de mers si de 3, 4 ori pe saptamana pe la diferite spitale, basca cand suna vreuna care se trezeste ca a uitat sa trimita de 3, 4 sapt un plic si se scoate acu, din mers : alice? da. du-te asap la spitalul x! abia o auzi, bajbai sa legi niste conexiuni in borhotul ala care e capul tau acum, cum/ de ce/ io/huh? pai cand? now! se mai lumineaza ceva in bostan, pai stai, spitalul x e la 30 de min cu masina. it must! well, pai daca e must, stai sa numar banii de dus si intors. stai sa sun poate gasesc pe cineva care nu e la munca sa ma duca si pe mine acolo. stai sa adun picioarele sa le indes in blugi, sa compun unghiuri in care sa bag mana pe maneca fara sa ma pis pe mine de durere, in portii mici. sa iau cheile si apa la mine, ca now-ul ala inseamna sa te chircesti pe un scaun 2, 3, 4 ore, timp in care nimeni nu te vede, nimeni nu stie de ce te-au trimis acolo, nimeni nu are informatii din dosarul tau si tu zaci. intai astepti sa te bage cineva in seama, dupa asta astepti sa vina cineva sa iti ia sange, dupa care astepti pana vine altcineva care iti ia presiunea sanguina, alta care iti ia temperatura, dupa care mai sosesc vreo doua cu un chestionar si finnally alta care vine, te pune sa povestesti ce s-a intamplat si o baga pe aia cu you must be seen by a doctor si iese siderata. stai sa ma interesez. ei hai poti sa pleci acasa, o sa te caute careva la tel. de cele mai multe ori zaci degeaba. si poate asa intelegi cum e sa te uiti la o prajitura, desi stii ca nu o poti manca, dar o doresti, si daca te induri sa o cumperi, dupa o lingurita o sa iti vina rau si o sa zaca in frigider cu zilele si-ti pare rau de bani. de banii aia mai bine iti iei flori vineri. si numeri zilele pana vineri, cand ajungi la lidl, si te duci si-ti pui trandafiri in cos, langa covrigi. 1,99lire pentru nimic, la ce dracu iti trebe tie flori, alice? sa ma uit la ele. la singurul lucru frumos si curat din mizeria asta care e viata mea, in afara de zilele cu soare care intra pe geamuri si pot doar sa le simt pe fata. dincolo de geamurile astea se intampla lumea din care ai facut si tu parte, lumea care duce copiii la gradi, se fute, pleaca si vine de la munca si iese in oras sau e bizy. prea bizy sa-si vada de viata lor. prea bizy ca sa stea departe de tine.
/draga, nu ca te evit dar ma stii ca eu nu suport chestiile negative, evit suferinta, nenorocirile si mizeria, dauneaza la feng-shui. tu esti incarcata negativ. viata e frumoasa, poti fi tot ce iti doresti, trebuie numai sa vrei. totul e magic. daca vrei, poti sa nu ai cancer. / aham. da, asta cu viata e frumoasa, as putea sa o zic eu, nu tu. e frumoasa, nu din citate pe facebook, e frumoasa futu-i, s-o traiesti. pot fi tot ce imi doresc? mi-am dorit sa fiu alive. si sunt. app vinzi ceva din stocu’ ala de feng-shui? as cumpara un gram, sa imi fac un joint.
nasolii: 1.te-am vazut la o cafenea. de ce zici ca ai cancer? 2. sfaturile. 3. no more aww bless you. 4. ai facut tu ceva de ai cancer. poate ai vorbit urat, oi fi injurat, ai datorii karmice , nu ti-ai invatat lectiile din vietile anterioare, sigur ai facut tu ceva. 5. da’ cum te descurci cu banii?. 6. all is fine, n-ai nimic da’ urla infectia in tine. anglia e tara cu selectia naturala. traieste cine e mai tare. 7. taci, daca nu ai nimic de zis.
1. in singurul “azi” cand picioarele merg, articulezi si nu lesini de oboseala, reusesti sa pui o rochita pe tine, te dai cu guerlain si te tarshai pana la prima cafenea, buna de pus in rama, vine careva si-ti da o letala: a pai te-am vazut azi, mergi, vorbesti, esti dichisita, iesi la cafea, wtfff credeam ca esti bolnava!! te prefaci sau cauti atentie?(si pleaca scarbiti ca si cum cvasi normalitatatea ta pute ca un cacat). stai in pwla mea in casa. ce atata cafea? alt pisat cu bolta pe mini victoria ta de a fi “normal” o zi. pe care ei/ele nu au cum sa stie cum e sa nu. data viitoare o sa imi iau mana ochiul si piciorul lezate in geanta, sa rasara ca baghetele frantuzesti, chic.
2. sfaturi. nu le dati bre sfaturi. nu de sfaturi au nevoie. nu-i criticati ca nu face aia si ailalta. le faceti capu mare de chestii si dupa aia, tu, ciudatule care ai facut tu ceva de ai cancer, ramai cu singuratatea ta sinistra, cu orele care trec infiorator pe langa tine, cu moralul la pamant, cu bula ta compusa din appointmenturi, tratamente, dureri, efecte adverse, complicatii, ghinioane si indiferenta. inutil, confuzat, neajutorat. izolat. cel mai nasol lucru nu e cancerul. e diagnosticul. stampila aia care ti se lipeste de frunte, de minte si de viata de catre toti, de la doctori pana la cunoscuti. ramai in plm stampilat si marcat. de la momentul in care stai cuminte pe scaun si intra in incapere un nene doctor cu 3 nurse sa-ti dea vestea. 4 contra 1. nursele sunt ca sa te tina in caz de. cum, nu lesini? te asteptai, aveai banuieli? nu bre, da’ nu-mi permit sa lesin. nu ma asteptam, nici nu-mi trecea prin cap. gandesc. ma gandesc la cum sa imi aranjez existenta, sa imi pun lucrurile la punct. ma gandesc la ce am de facut, la ce nu am apucat sa fac inca. ma gandesc la oamenii pe care ii iubesc. care sa ma tina in ei pentru ce sunt, nu pentru cum sunt de acum. ma gandesc cum din momentu’ asta, discutiile noastre sunt despre cum ma simt si ce am mai patit, in loc sa fie despre ce am vazut, ce am visat, ce am mai facut. ma gandesc deja cum o sa se faca partie in jurul meu cu fiecare zi care trece, cum lumea se indeparteaza pentru ca nimanui nu-i place sa vada suferinta chinul neputinta si saracia. nici macar mie nu-mi place sa ma vad ruina. ma gandesc cum ajung sa imi dresez creierul sa dea kickuri la propriu gandurilor, portarul tuturor gandurilor. si spaimei. spaima ca se poate mai rau, spaima ca daca te gandesti se intampla, ca daca treci si de asta, reapare. si ai spaima asta la fiecare dush, la fiecare programare la discutii, la fiecare plic sosit, la fiecare galma si dubiosenie aparuta peste noapte din nimic. cum ajungi sa le apuci intre degete ca pe paduchi si le tragi in sut in cur, marsh d’aci. cand nu le mai dovedesti, iti iei jucariile si pleci din mintea ta si te joci la alta gropita cu nisip, de unul singur.
3.aww bless you. asta cred ca e o mantra, o folie de protectie ceva. si-o aplica instantaneu cand sunt obligati sa dea fata cu suferinzi, sau cand tre sa treaca pe langa ei. un shield, sa nu ii atinga gemetele lor, schimonoselile de durere si ceea ce au de zis. le tai speechu’ cu bless you si treci mai departe, sa-ti iei o cafea.
5. da’ cum te descurci cu banii in conditiile astea? pai nu ma descurc si cum incepi sa explici situatia vine o : sa stii ba ca si eu o duc foarte prost cu banii, hai ca tre sa plec , mai vb papa. de frica sa nu incepi sa ceri ceva. tu, chiar daca chitzai, oricum nu ceri, ca n-ai tupeu si nu vrei sa te percepi ca milog. asa ca nu-i mai rascoliti daca nu puteti face ceva dpdv financiar pt ei. o sticla de apa costa nimic. dati una. nu te fac 5 lire? acopera un drum cu taxiul pana la cel mai apropiat spital sau o cincime din factura la curent. mai bine ii intrebati ce medicament le trebuie sau ce nevoi au si organizati in secret o cheta. legati lucrurile, informatiile si pe altii care vor si pot face ceva. ca surpriza. ca oricum nimeni nu sta in baza unor bani prezumtivi, ca sa-si duca traiul de canceros, pentru net si curent si apa gaz si telefon, transport, medicamente hrana si haine. n-ai baza nici macar in aia pe care ti-i datoreaza sistemul, care se face ca ploua si te lasa in rahat. sa te descurci cum poti. cumparati-le munca. acum cat sunt inca vii si pot face ceva cu banii aia, nu postum. n-ai cum sa te implici cu vreun ban? atunci nu-i da un like in compensare, trimite-i o scrisoare, o felicitare. n-ai idee ce mult inseamna sa gasesti si altceva in cutia postala, printre plicuri de la spital si facturi, sa stii ca cineva ti-a scris ceva si s-a dus la posta pt tine. nu-i comenta cu” doamne ajuta” si te culci cu satisfactia ca ai facut ceva si ce bun samaritean esti. nu-i imbunatatesc viata cu nimic. chiar vrei sa faci ceva? spala-i aragazul. impleteste-i o bratara. indeasa-l in masina, pune muzica tare, baga viteza, plimba-l pe strazi in noapte. fa-l sa rada, sa se distreze. sa se desprinda. sa fie viu. ce bine ma simt in adidasii mei.

bonus track. acu ceva timp, intr-un waiting room, am luat revistele la rand, dintr-una a cazut un plic. initial am vrut sa il pun la loc. probabil n-a fost suficient de important ca sa il duca cineva acasa, probabil multi au vrut sa evite eventualele blablauri gen suntem aici pentru tine, nu-ti face griji, te ajutam noi. no shit nu te ajuta niciunul din ei, nici macar aia care sunt platiti sa o faca. esti “mobile” nu esti retinut la pat, panseaza-te singur, fa-ti injectiile singur chiar daca nu ai cum, nu iti vezi operatia si nu poti sa o faci cu mana stanga . am luat plicul ala acasa. nu l-am deschis inca. din cand in cand il scot din sertar si ma uit la el. as fi curioasa sa stiu de unde a venit, daca ce-i inauntru e scris de mana sau printat si data la care a fost scris, nush de ce naiba ma freaca asta. da’ tot nu-l deschid.

o recunostinta speciala celor 4 din inima mea obosita, cele 4 bogatii secrete ale mele, alaturi de mine zi de zi, de 9 luni incoace, care ma suporta, ma ingrijesc, hranesc si ma asculta. ma pupa si ma iubesc asa cum sunt. si fara de care nu stiu daca as fi reusit sa strabat tarasenia asta. se stiu ei care. unii din ei de la distante de mii de kilometri. va daruiesc fiecaruia cate un atriu sau ventricul, le trageti voi la sorti, sa ma locuiti pe viata. va iubesc. + R., pentru ca a stat cu mine de 2 ori la chemo, mi-a adus carti, mi-a cumparat fotografiile si m-a dus in parc, + cei 2 oameni cuminti si buni care si-au rupt din banii lor sa imi plateasca mie medicamentele , + nursul S. care si-a facut treaba impecabil , m-a tinut in brate si s-a zbatut pentru mine, chiar daca i s-a ignorat efortul mai departe. + patul meu minunat care ma suporta. scriu la asta de 2 zile, cu 1 deget de la mana stanga. mission complete.