Posted in alice drogoreanu, any colors you like, arhivăreala, aşa cum a fost, brain, clocks, faith, human, I am what I am, jurnal, last post, life, literatura, memories, moment, poem, poetry, poezie, project, pulse, story, the sign, then and now, viitor luminos, windows, wordpress, workbook, writings

anmeldung

am primit un draft de divorț
și am tastat automat asta.

așa. am luat două perne mari
mi le-am pus la spate
și m-am uitat la el (de jpg zic). nu știu
ce-am citit .
scrisul de mână însă
mi s-a părut
al naibii de cunoscut(căciulițele cerculeț)

așteptam să scrii
și ai scris

câteodată am vorbit peste tine câteodată
am tăcut peste tine câteodată am stat
să îmi vină rândul.
cum am stat și dimineață
un grumpy romanian orc
pe scaun în față la frau jessen

pronunț clar cifrele să
verific mental dacă așa e(nu-mi transpiraseră mâinile)
cum declar. din când în când îndrepta
monitorul spre mine să pun
personal i între m și hai. să
confirm
data de twenty-april-nineteen-hundred-ninety-one
dacă a înțeles corect. f corect.

pentru că
începe sa devină o dată. zilele
încep sa devină date:
prima zi de când am aflat/ultima zi de acasă/ again
prima zi fără tine/ a treia
primele 3săptămâni/3 luni/amr 3săptămâni
până mă întorc
4 zile până expiră laptele pe care-l țin aproape
pentru că mie
termenii de mediator/invederez/reclamant/amiabil
îmi lasă
un gust teribil în gură.

și-am scris pe-o hârtie
pâine. caiet. despărțire
(aici intri
pui banuțu’ ain ioro la casă moin moin danke
danke.
și ieși. ai blocknotesu’ subraț pentru că
de la o vreme problemele au nevoie de
mai mult spațiu)

tot gugălind după info am văzut că azi
e întai aprilie. și mă gândeam
1 aprilie ar trebui să fie doar
1 aprilie.